În această casă din Iași predomină piatra naturală, MDF-ul și negrul

În această casă din Iași predomină piatra naturală, MDF-ul și negrul

Negrul este o alegere sofisticată într-o amenajare de interior, dar atunci când e folosit în exces, poate deveni auster. În combinația potrivită, însă, își păstrează forța fără a fi prea sobru.

Alex și Diana, un cuplu tânăr din Iași, și-au construit de la zero prima locuință, într-un cartier rezidențial nou din Valea Lupului. La finalul anului 2019, când casa a ajuns în stadiul „la roșu”, s-au apucat și de amenajarea de interior.

Casa are parter și etaj, o suprafață totală de 150 de metri pătrați, și au amenajat împreună cu arhitectul Ștefan Bugalete livingul cu bucătărie, dormitorul matrimonial și baia matrimonială – restul spațiilor au hotărât să le decoreze mai târziu.

Pentru că Alex este distribuitor de piatră naturală, a insistat să folosească materiale autentice în proiect: marmură, cuarțit, mozaic de piatră. La prima întâlnire cu designerul de interior, Diana i-a arătat colecția de poze pe care le salvase pe Pinterest , cu interioare cu forme minimaliste și „cât mai mult negru”.

Bucătărie cu insulă, separată de living prin uși de sticlă

Ștefan a creionat o amenajare într-un stil practic și minimalist. A folosit nuanțe închise, precum culoarea negru, încălzite de tonuri mai blânde și texturi fine. În zona de zi, a separat bucătăria de living prin uși cu cadre metalice negre, de sticlă, care au costat în jur de 800 euro. În acest fel, bucătăria poate fi complet delimitată de zona cu canapea, dar și deschisă către aceasta, în funcție de momentul zilei. Mobilierul minimalist este făcut pe comandă, cu accesorii de cea mai bună calitate de la Blum . Bateria e de la Grohe , corpurile de iluminat de pe Luminamo , iar frigiderul side by side de la Samsung .

Pentru placarea pereților din living, au folosit panouri din MDF furniruite cu stejar. Au vrut să evite PAL-ul și melamina, de aceea furnirul natural a fost soluția ideală. E o alegere care aduce un plus de căldură și o subtilă pată de culoare.

Mobilierul din MDF e făcut pe comandă, covorul din piele de vacă e de la IKEA , iar lustra neagră de pe The Home . Panoul furniruit apare și în dormitorul matrimonial, unde, împreună cu finisajele textile catifelate, conturează o atmosferă caldă și odihnitoare. Și aici, mobilierul din MDF e făcut pe comandă.

Marmură neagră și în baie

Pentru placarea băii matrimoniale, au folosit lastre mari de marmură de aproximativ trei pe doi metri, din care au decupat plăci de 1,6 pe un metru sau mai mari. Marmura Nero Marquina și mozaicul din marmură neagră au fost importate prin firma proprietarului, Stona , și prelucrate de cei de la Eternis .

Amenajarea a durat nouă luni și a ajuns la 30.000 euro, din care mobilierul pe comandă a costat aproximativ 30%, electrocasnicele 10%, mobilierul ready-made și accesoriile 15%, piatra naturală 20%, corpurile de iluminat 5%, sanitarele 5%, iar manopera 15%.

Baia matrimonială a reprezentat cea mai costisitoare investiție, pentru că au folosit lastre de marmură Nero marquina, importate cu mari dificultăți tocmai din Iran.

Tips and Tricks de la arhitectul Ștefan Bugalete

Rafturi metalice sau din MDF?

„Inițial, am făcut rafturile din living (cele de deasupra plăcilor de marmură) din foi groase de tablă neagră. Optasem pentru soluția asta pentru că voiam o muchie mai subțire a rafturilor decât am fi obținut dacă alegeam lemnul. Din păcate, s-a dovedit a nu fi o soluție foarte inspirată pentru dimensiunea raftului pe care îl aveam. Ne-am dat seama atunci când l-am suspendat de perete că este mult prea greu și poate fi periculos în caz de cutremur. Pe lângă asta, la câteva zile după montaj tabla a început să se curbeze și am fost nevoiți să înlocuim tot corpul de mobilier cu unul din MDF”, spune arhitectul.

Cum echilibrezi o cromatică prea rece?

„Atunci când cromatica este una rece, putem contrabalansa acest lucru prin folosirea unor texturi și materiale plăcute la atingere, precum blana sau catifeaua”, recomandă Ștefan.


Leave a comment