Multă lumină naturală, lemn și lampadare într-o casă cu vedere către lacul Băneasa

Multă lumină naturală, lemn și lampadare într-o casă cu vedere către lacul Băneasa

Proprietarii casei cu vedere spre lacul Băneasa și-au dorit un acasă spațios, luminos, care să se bucure de o amenajare în stil atemporal cu contraste între texturi și forme. Arhitecții s-au ocupat îndeaproape până la cele mai mici detalii, aducând la un loc un panou perforat decorativ, finisaje elegante, culori neutre și mobilier de calitate.

La începutul anului 2020, chiar înainte ca pandemia de COVID-19 să încetinească activitățile tuturor, echipa Dofinteriors , formată din Raluca și Radu Dofin , a finalizat o amenajare în stil atemporal într-o casă luminoasă de lângă lacul Băneasa. Spațiul se împarte în zona de zi și cea de noapte. La parter se află livingul, diningul și bucătăria, iar în zona de noapte, la etaj, sunt trei dormitoare cu băi proprii. Suprafața utilă a casei este de 450 metri pătrați.

Pentru că vederea e către lacul Băneasa, apropierea de natură a fost unul dintre punctele cu care a început conturarea amenajării. Arhitecții au căutat în conceptul proiectului un echilibru estetic între natural și stilul atemporal al culorilor neutre. Astfel, au pus accent pe mai multe puncte de interes vizual, printre care panoul perforat, tapetul folosit aproape în fiecare cameră, dar și pe corpurile de iluminat încastrate în perete.

Panou decorativ perforat cu plante curgătoare

Echipa Dofinteriors a luat proiectul de la zero, de când casa avea doar pereții exteriori construiți, fără cei interiori și fără acoperiș. Acest lucru le-a oferit multă libertate în propunerea amenajării, pe care ulterior au și implementat-o. La intrarea în casă au montat un panou decorativ realizat din tablă perforată, albă, ce unește toate nivelurile casei. Peretele perforat a fost cea mai îndrăgită idee de către proprietari, mai ales că este pus în evidență de către lumina zenitală ce pătrunde prin geamul de la mansardă.

Corpuri de iluminat inovative și finisaje inedite

Pe lângă bucuria de a avea din plin lumină naturală în casă, arhitecții au ales și câteva corpuri de iluminat de la brand-uri celebre, datorită calității și inovației, și le-au poziționat atent în diverse colțuri, pentru a înnobila fiecare punct de interes. Printre acestea, se enumeră și corpurile de la Petite Friture , Ingo Maurer , Karman , Flos și Moooi .

Atunci când lucrează cu o paletă neutră de culori, Raluca și Radu aleg să vină cu un contrast al texturilor pentru a adăuga caracter și profunzime amenajării. Pentru fiecare cameră au lucrat constant pe un moodboard de materiale, pentru a ajunge la efectul final dorit.

La fel ca restul casei, bucătăria se bucură și ea de multă lumină naturală pe timpul zilei. Raluca și Radu au decis să pună aici nuanțe cât mai calde, care să nu încarce vizual spațiul. Pe lângă continuitatea care se creează între podea și tavan, cei doi au ales să vină și cu un set de draperii în culori deschise, pentru a păstra accentul pe culoarea naturală a lemnului.

Mobila de bucătărie a fost realizată pe comandă conform planului arhitecților la Vibia . Efectul ușor minimalist este dat, pe lângă execuția impecabilă și culoarea nature a mobilierului, și de faptul că toate electrocasnicele sunt încastrate.

Micile detalii fac diferența

Arhitecții au acordat încă de la început atenție unor mici detalii care să pună în valoare mai mult elemente folosite în amenajare. Au folosit silueta unor lampadare încastrate în perete, atât în zona de zi, cât și în dormitor, prin care au creat o senzație de fuziune între obiectele deja prezente în încăperi.

Au ales să folosească câteva benzi led pentru a marca îmbinarea dintre suprafețe și pentru a oferi o lumină continuă. Acestea au fost puse pe întreaga scară și la etajul superior, iar pe lângă combinarea culorilor și a texturilor, au introdus și câteva elemente vegetale, atât pentru a oferi o pată de culoare, cât și pentru a înfrumuseța spațiul în care erau destinate.

Ușile filomuro și plinta încastrată au fost alte câteva trucuri la care au apelat pentru a exista o planeitate între toate elementele ce erau pe același plan cu pereții.

Foto: Arthur Zinz


Leave a comment