Datorită excelentelor sale proprietăţi naturale, lemnul este materialul cel mai des folosit în construcţii, utilizarea sa fiind atestată încă din antichitate. Singurul defect al lemnului este reprezentat de duşmanii săi naturali, aceştia fiind capabili să-i modifice aspectul, structura şi chiar să-l distrugă în întregime. Lemnul poate fi şubrezit de ciuperci sau mucegaiuri, devorat de insecte (carii, termite) şi chiar făcut scrum, de foc.
Din fericire, există câteva metode eficiente de protecţie a lemnului, acestea reuşind să-i conserve în timp calităţile şi aspectul. Principalele tratamente care se aplică lemnului sunt: hidrofugarea, ignifugarea, tratarea lemnului cu insecticide şi fungicide, precum şi tratamentul anticarii prin injectarea sub presiune.
Tratamente pentru lemn
Hidrofugarea
Chiar dacă densitatea sa este mai mică de cea a apei (toţi ştim că acesta pluteşte pe apă), lemnul este un material hidrofob. El absoarbe apa cu uşurinţă atât apa aflată în stare lichidă cât şi pe cea existentă în mediul înconjurător sub formă de vapori (umiditate). În lume există doar câteva esenţe de lemn, majoritatea exotice, care se pot lăuda cu o rezistenţă crescută la umiditate dar nici măcar acestea nu sunt total imune la acţiunea vaporilor de apă.
În general, lemnul absoarbe apa şi se dilată (mărindu-şi dimensiunile), apoi se usucă şi se contractă (micşorându-şi dimensiunile) în funcţie de temperaturile şi gradul de aerare al mediului înconjurător. Aceste variaţii ale dimensiunilor dăunează atât lemnului în sine, cât şi structurii în care este implementat.
În consecinţă, se recomandă tratarea lemnului cu soluţii speciale, impermeabile, prin care apa nu poate pătrunde. Benefice pentru lemnul propriu-zis, acestea ajută şi la conservarea celorlalte substanţe cu care este tratat lemnul. În magazinele de bricolaj se găsesc numeroase substanţe hidrofuge, cu cât mai scumpe, cu atât mai eficiente (ca durată de viaţă a lemnului).
Cea mai ieftină substanţă utilizată pentru hidrofugare este uleiul de in, aplicat în 2-3 straturi. Pentru a distruge insectele, acesta se poate combina cu un insecticid (recomandabil ar fi unul bio, cumpărat de la magazinele fitosanitare). După ce uleiul a fost absorbit, lemnul poate fi băiţuit sau vopsit.
Ignifugarea
La fel ca şi în cazul hidrofugării, ignifugarea se realizează cu soluţii ignifuge, denumite astfel datorită proprietăţilor acestora de a creşte rezistenţa la ardere a lemnului. Trebuie menţionat faptul că este vorba doar de o creştere a rezistenţei la ardere, şi nu de transformare a lemnului într-un material care nu ia foc. Lemnul este un material organic, mai devreme sau mai târziu el va lua foc indiferent cu ce este tratat.
Prin ignifugare se obţine o întârziere semnificativă a izbucnirii sau propagării flăcării, în acest fel rămânând timp suficient pentru a împiedica declanşarea efectivă a incendiului. De asemenea, jarul provenit din lemnul tratat astfel se stinge mult mai rapid decât cel rezultat dintr-un lemn neignifugat.
Tratamentul anti-insecte
Cheresteaua brută (buşteni, scândură etc.) poate conţine ouă, sau chiar larve de carii. Într-o perioadă de timp relativ scurtă, cuprinsă de la unu până la trei ani, rezultatele atacului insectelor se pot vedea cu ochiul liber. Pentru a preveni acest lucru, lemnul trebuie tratat anti-insecte, înainte de a fi folosit în construcţii.
Soluţia ideală ar fi încălzirea lemnului la temperatura de minim 60°C timp de o jumătate de oră, sau fierberea acestuia la aburi (producătorii serioşi de cherestea fac acest lucru iar tratamentul respectiv este specificat în fişa tehnică a produsului). Prin acest tratament se anihilează eventualele larve aflate în interiorul lemnului.
Ulterior încălzirii, pentru a preveni viitoare atacuri, se poate face şi restul tratamentelor. În caz că nu sunteţi convinşi de necesitatea acestor intervenţii, gândiţi-vă cât ar costa tratamentul curativ (ulterior detectării atacului insectelor) pentru un lemn ascuns sub un finisaj de gips-carton sau lambriu din PVC.
Tratamentul anti-fungic
Principalii inamici ai lemnului, din acest punct de vedere, sunt lenţi dar redutabili. Primul inamic este ciuperca lemnului de fereastră (Goeophyllum Trabeum). Acesta se prezintă sub forma unei putreziciuni de culoare maron, de cele mai multe ori dezvoltată pe suprafaţa interioară a lemnului expus intemperiilor (de obicei rama ferestrelor). Lemnul de răşinoase (brad, molid, pin) este cel mai atacat.
O altă ciupercă, denumită popular buretele alb cu pori (Antrodia Vaillantii) are culoarea albă, aceasta îngălbenindu-se treptat. Miceliul (seminţele acestei ciuperci) se extinde sub forma unor raze de culoare albă pe suprafaţa şi în structura lemnului. Preferă răşinoasele umede dar atacă şi foioasele. Tot în magazinele de bricolaj veţi găsi numeroase soluţii destinate acestui tratament anti-fungic.
Cea mai ieftină substanţă anti-fungică rămâne piatra vânătă (sulfatul de cupru), soluţia acesteia în combinaţie cu varul stins (hidroxidul de calciu) formând celebra zeamă bordeleză atât de mult folosită în viticultură, pomicultură sau legumicultură. Chiar dacă lemnul va căpăta nuanţe albăstrui, acestea vor dispărea imediat după băiţuirea sau vopsirea lemnului.
Injectarea sub presiune
Acest tratament se aplică lemnului deja asamblat (de obicei cel din structura şarpantei) care a fost găurit de carii. Va trebui să periaţi suprafaţa lemnului afectat cu o perie de sârmă pentru a verifica în amănunt starea acestuia.
Găurile de carii, precum şi crăpăturile mai mari sau urmele de rumeguş vor fi depistate cu uşurinţă. Pentru umplerea acestora, puteţi folosi kit-urile speciale pentru tratarea lemnului prin injectare sub presiune, kit-uri care se găsesc în magazinele de profil.
Toate tratamentele susmenţionate, cu excepţia injectării sub presiune, pot fi aplicate lemnului prin trei acţiuni distincte. Prima este imersia (scufundarea) lemnului în soluţia respectivă. Cuva de imersie poate fi improvizată din câteva cărămizi şi o folie.
Lemnul se lasă la înmuiat, întorcându-se pe cealaltă parte după o oră, lăsându-se aşa încă o oră. În acest caz se obţin rezultate excelente, dar procedeul se face greoi şi doar în cazul lemnului încă neasamblat.
A doua metodă este pulverizarea cu un pistol de vopsit (acesta se ţine la o distanţă de 30-40 cm de suprafaţa lemnului), iar a treia este pensularea. Avantajul acestora este că se pot aplica lemnului deja asamblat în construcţie.
Pensularea se realizează cu ajutorul unor pensule speciale pentru lemn, ce vor avea peri capabili să reţină soluţia, fără a o lăsa să picure. Se vor aplica mai multe straturi de tratament lemnului, până când acesta nu va mai putea absorbi soluţia respectivă.
După efectuarea tratamentelor, se pot aplica (în acelaşi mod) peliculele finale dorite, de baiţ, lac sau vopsea pentru lemn. Acestea pot fi de interior sau exterior, în funcţie de amplasarea construcţiei din lemn.
ATENŢIE! În toate cazurile, se recomandă utilizarea echipamentului de protecţie: ochelari, mânuşi, mască şi pelerină în cazul utilizării pistolului de stropit sau injectat.
