Probabil că mulţi dintre noi nu cunosc faptul că unele legume „nu se suportă” reciproc din diferite nevoi de mediu, motiv pentru care, dacă sunt cultivate în vecinătăţi, ambele specii se inhibă şi nu se mai dezvoltă corespunzător, sau pot fi chiar într-o concurenţă directă. În combinaţiile favorabile, însă, plantele îşi stimulează reciproc creşterea iar unele specii, prin vecinătatea respectivă, se protejează de dăunători. Se obţin astfel exemplare de plante mai viguroase şi cu o mai bună productivitate.
Este bine să ne gândim la dezvoltarea comunităților bune de plante atunci când ne planificăm grădina, fiind unul dintre cele mai importante aspecte din spatele conceptului de “ compatibilitate a plantelor ”. Plantele au nevoie de tovarăși buni pentru a prospera. Cu excepția faptului că cresc şi dau roade, plantele sunt relativ inactive. Ele își au rădăcinile într-un singur loc și nu par să aibă control asupra mediului lor. Cu toate acestea, relațiile dintre plante sunt variate, similare cu relațiile dintre oameni. În comunitățile de plante, anumite plante se sprijină reciproc în timp ce altele se resping . Plantele, la fel ca şi oamenii, sunt într-o competiție făţişă pentru resurse.
Știința confirmă că anumite plante cresc mai repede, emană toxine care întârzie creșterea altora, sunt acaparatoare (în sensul că absorb mai multă apă, soare sau substanţe nutritive). Un exemplu comun în acest sens este copacul de nuc negru, care produce hidrojuglonă. Alte plante sunt ca nişte cetățeni onești și fac bine prin producerea de nutrienți.
În consecinţă, un ghid de plantare a legumelor, pomilor fructiferi, arbuştilor, florilor este aproape o necesitate pentru grădinari.
Câteva sfaturi…
1. Evita ț i plantarea de legume în straturi mari sau rânduri lungi , şi asiguraţi-vă că le puteţi intercala cu flori și ierburi. Dacă amestecați flori şi plante, devine mai dificil pentru dăunători să vă descopere legumele. Mirosul de flori și plante este o metodă de a deruta dăunătorii. Anumite flori și plante pot chiar atrage insecte benefice pentru grădină.
2. Gruparea pe categorii care implică creșterea unor plante ca porumbul, fasolea și dovleacul, în aceeași zonă. Deoarece cocenii de porumb cresc înalţi, fasolea poate găsi un sprijin natural de a urca pe tulpina acestora. Fasolea, ca mai toate leguminoasele, fixează azotul în sol, sprijinind astfel nevoile nutriționale ale porumbului.
3. Verificați dacă plantele de grădină sunt de aproximativ aceea ș i mărime și au aceleași cerințe de lumină. Răsadurile foarte înalte cum ar fi cele de tomate puse lângă fasole, de exemplu, nu este considerată una dintre cele mai bune idei, întrucât roşiile vor ţine foarte probabil umbră fasolei.
4. Atunci când se plantează plantele mai înalte și mai scurte împreună, asigurați-vă că plantele mai scurte sunt distan ț ate și orientate astfel încât soarele să strălucească asupra lor în timpul zilei. Mulţi grădinari rezolvă această problemă prin punerea plantelor de lungimi reduse pe marginea suprafeţei.
5. Plantele care au nevoie de multă apă vor provoca celor din apropiere un mare de disconfort, același lucru fiind valabil şi pentru îngrășăminte. Este întotdeauna o idee bună să plantaţi în apropiere legume cu nevoi nutri ț ionale similare . Dacă acest lucru nu este posibil, puteți compensa printr-o spațiere suplimentară mai largă şi prin furnizarea suficientă de îngrășăminte și apă pentru ambele tipuri de plante.
6. Nu în ultimul rând trebuie să ţineţi cont de faptul că există plante alelopatice , care au tendinţa de a împiedica chimic sistemele vitale ale plantelor concurente. Aceste plante sunt de obicei buruienile, dar multe plante de decor și de cultură care au fost studiate produc substanţe chimice alelopatice. Despre multe plante se crede că au comportamente alelopatice, dar rămân în sfera lor de grădină din lipsă de documentare științifică substanțială. Una din cele mai faimoase plante de acest gen este nucul negru, dar printre acestea se mai pot număra: sparanghelul, fasolea, sfecla, broccoli, varza, castraveții, mazărea, soia, floarea-soarelui sau tomatele. Atunci când plantaţi broccoli, de exemplu, asigurați-vă că aveţi un plan de rotație a culturilor, deoarece broccoli poate lăsa în urmă reziduuri pe care alte culturi crucifere nu le pot tolera.
Cele mai frecvente incompatibilităţi includ următoarele plante:
usturoiul și ceapa influenţează creșterea fasolei și a mazării, dar par a fi compatibile cu ceilalţi “vecini”
menta şi ceapa, nu se aşează lângă sparanghel
fasolea şi boabele de muștar, nu se pun în apropiere de sfeclă
mărarul nu trebuie să se afle în vecinătatea morcovilor
castravetele, dovleacul, ridichile, floarea-soarelui sau roșiile nu se aşează aproape de cartofi
orice legumă din familia verzei, niciodată lângă căpșuni
varza, conopida, porumbul, mărarul și cartofii, niciodată aproape de tomate
Compatibilitatea dintre plante nu este o ș tiin ț ă exactă , iar motivul pentru care unele plante se înțeleg în timp ce altele nu, nu este întotdeauna clar, însă foarte mulţi cultivatori, prin reuşitele sau erorile lor, au demonstrat că unele plante cu siguranță nu fac casă bună cu altele. Problemele includ contaminarea încrucișată, deblocarea anumitor compuși și umbra excesivă a plantelor înalte asupra vecinilor mai mici.
În timp ce castraveții “prosperă” atunci când sunt plantaţi lângă fasole, salata verde şi ridichile, se sufocă dacă sunt plantate lângă cartofi. Fasolea, sfecla, varza, morcovii, conopida, porumbul, castraveții și căpșunii se înţeleg foarte bine, atâta timp cât sunt plantate departe de ceapă, usturoi sau praz. Ardeiul se împacă bine cu morcovii, vinetele, ceapa, patrunjelul şi roşiile, dar nu ferească Dumnezeu să aibă pe lângă el varză creață.
În ceea ce priveşte plantele, trandafirii, de pildă, sunt flori princiare care au nevoie de spaţiu şi nu suportă în apropierea lor plante de calitate inferioară. Cu toate acestea, parfumul lor devine mai pătrunzător când sunt plantaţi alături de ceapă, usturoi sau pătrunjel. Viţa de vie „strâmbă din nas” când e vorba de varză sau dafin, în schimb agreează prezenţa ulmului şi a macului.
Măslinul şi stejarul au o personalitate mult prea puternică şi sunt prea diferiţi pentru a se putea simpatiza. Plantaţi unul lângă altul, îşi răsucesc şi îşi îndoaie crengile în direcţia opusă. Favoriţii măslinului, în schimb, sunt mirtul şi smochinul. Mesteacănul şi pinul dau impresia că se caută unul pe celălalt, ei formând, împreună cu iarba-neagră şi cu ciupercile, o adevărată comunitate în care tuturor le merge bine. Menta şi izma creaţă ţin la distanţă – datorită aromei puternice – furnicile, musculiţele şi alţi musafiri nepoftiti. Menta semănată printre legume le apără de păduchi, de purici roşii şi de omizi de fluturi.
Un alt motiv pentru a păstra legumele selectate separat este din cauza dăunătorilor comuni, fungici și bacterieni, infecţii şi paraziţi, care se pot răspândi cu ușurință de la o plantă la alta. Păstrați porumbul şi roşiile separat, deoarece acestea sunt predispuse la o infecție fungică comună. Același lucru este valabil pentru cartofi, tomate, ardei și cartofi. Păstrați aceste plante în părți opuse ale grădinii. Mulţi grădinari cu experienţă în domeniu au constatat faptul că anumite plante care cresc împreună îşi îmbunătățesc, de asemenea, aroma.
Atragerea albinelor este foarte importantă pentru fecundarea pomilor fructiferi şi a arbuştilor. Pentru apicultori, prezenţa în grădină a plantelor cu nectar este indispensabilă. Astfel de plante sunt: cimbrul, isopul, măghiranul, busuiocul, menta, iarba-mâţei, pătrunjelul, mărarul, floarea-soarelui, splinuţa, socul, lemnul-câinesc şi trandafirul sălbatic.
Şi reţineţi, acestea sunt doar câteva din regulile nescrise ale compatibilităţii plantelor.
