. Ce este oţelul Corten?
Denumit după COR-TEN, marca înregistrată a companiei americane US Steel, oţelul corten este un tip de oţel rezistent la intemperii, fără a necesita vopsirea lui. Proprietăţile sale permit expunerea la condiţii atmosferice dure perioade îndelungate, fără a fi afectat de coroziunea specifică.
Care este secretul? Oţelul corten formează un strat protector pe suprafaţa sa sub influenţa vremii. Acesta se regenerează permanent prin expunerea la condiţii climatice neprielnice şi asta datorită compoziţiei sale: cupru, crom, nichel şi fosfor. Cu alte cuvinte, oţelul este lăsat să ruginească – şi chiar capătă un aspect de rugină – pentru a-şi forma învelişul de protecţie.
Datorită proprietăţilor sale deosebite, oţelul corten îşi găseşte întrebuinţarea în multe domenii: de la construcţia podurilor, la locuinţe, statui sau containere maritime.
Prima utilizarea a sa în proiecte arhitecturale datează din 1964 la construcţia sediului central John Deere din Moline, Illinois.
Iată câteva exemple de construcţii unde a fost folosit oţelul corten.
Locuinţe
1. Locuinţă – Valea râului Methow, Washington, SUA
2. Locuinţă – Londra, UK
Alte clădiri
1. Extensie a bibliotecii din Bruges, Belgia
3. Complex teatral – Beijing, China (transformat dintr-o veche fabrică)
4. Hotel în Mexic
Poduri
1. Pod Norvegia
3. Glacier Skywalk – Parcul Naţional Jasper, Canada
Dezavantajele utilizării oţelului corten
Deşi, aşa cum am văzut, proprietăţile deosebite îl fac să fie un material preferat pentru anumite structuri, utilizarea lui are şi neajunsuri. În primul rând, punctele de fixare ale materialului, sudurile, trebuie să fie la fel de rezistente ca şi oţelul. O sudură obişnuită nu face faţă la fel de bine solicitărilor climatice, motiv pentru care fixarea se face în condiţii speciale. De asemenea, oţelul corten nu este în totalitate inoxidabil. Acumularea şi păstrarea apei pe suprafaţa sa, în timp, îl deteriorează. Acesta est motivul pentru care nu este recomandat în zone tropicale umede.
Chiar cu acest aspect nefinisat, oţelul corten şi-a câştigat foarte mulţi fani în rândul arhitecţilor, constructorilor, designerilor şi a publicului larg.