Mix&match: vintage și modern într-o casă de 200 metri pătrați, din Corbeanca

Mix&match: vintage și modern într-o casă de 200 metri pătrați, din Corbeanca

De multe ori, o renovare înseamnă o nouă viață pentru o locuință. E și cazul acestei vile din Corbeanca, care a devenit dintr-un spațiu impersonal și aglomerat, un loc destins și cochet, în care amintirile familiei și notele vintage se împletesc armonios cu nevoile contemporane.

Familia Szokoly, un cuplu cu doi copii, un câine și un pisoi, au lăsat în 2010 Bucureștiul pentru un mod de viață mai liniștit, departe de agitația orașului. Pentru că își doreau să le ofere celor mici o copilărie cât mai aproape de natură, într-o comunitate mai restrânsă și mai unită, au ales o căsuță cu etaj din ansamblul rezidențial Corbeanca Forest.

În 2019, soții au decis că e timpul pentru o renovare și vor să schimbe finisajele, configurarea bucătărie-living, băile și dormitorul băiatului mic, devenit între timp adolescent. Pentru amenajare, au lucrat cu echipa Reflex Architecture .

Casa familiei are 200 de metri pătrați și e împărțită după cum urmează: parterul e destinat activităților de zi (living, bucătărie, birou și baie), iar etajul zonei de noapte: trei dormitoare, două băi și un dressing. Vila are o terasă la parter, închisă parțial, și un balcon la dormitorul matrimonial.

„Fiind o casă tip, s-au utilizat inițial finisaje economice, ceea ce influența spațiul într-un mod neplăcut; în plus, montajul lor era rudimentar”, își amintește arhitecta Miruna Pribeagu de prima vizită în locuință.

Familia își dorea ca lumina și natura să fie mult mai prezente în spațiul interior, așa că arhitecții s-au lăsat inspirați și au pornit de la punctele forte ale casei: deschiderea față de grădină, apropierea pădurii, orientarea către vest a zonei de living și senzația de intimitate.

Echipa a propus un stil de amenajare cu note shabby chic și a reinterpretat elemente vintage. Au îmbinat materiale diferite (elemente florale stilizate în tapetul bucătăriei, ceramică patchwork în baie, corpuri metalice) și au integrat în decor suveniruri adunate de cuplu de-a lungul anilor, din călătorii.

O bucătărie demnă de un Masterchef, în Corbeanca

Reamenajarea a durat șase luni și a început cu remodelarea bucătăriei, spațiul unde familia își începe și termină ziua, împreună. „Soția este pasionată de artele culinare și a vrut să aibă un spațiu mai organizat și în același timp separat de zona livingului, datorită mirosurilor preparatelor și a testelor realizate de ea”, descrie Miruna. Reorganizarea a îmbunătățit semnificativ spațiul.

Elementele naturale prezente în bucătărie sunt lemnul folosit pentru mobilier și pardoseală și peretele cu tapet cu frunze tropicale. Mobilierul e făcut pe comandă de cei de la Fronte cu fronturi pastelate, neutre, din MDF frezat.

Inițial, aspectul dezorganizat crea disconfort în încăpere.

Sufrageria cu amintiri

„Provocarea acestui proiect a fost găsirea unui echilibru între finisaje, mobilier și multiplele decorațiuni dorite de familie. Fiecare amintire sau tablou reprezintă un element personal, ce aduce căldură și bucurie căminului. Timpul lasă asupra fiecărei case o mantie presărată cu clipe frumoase, ce se regăsește poate în obiecte adunate din călătorii, pline de poveste și râsete pentru proprietari, dar care pentru musafiri pot părea banale”, povestește Miruna.

Tips&tricks pentru amenajare de la arhitecta Miruna Pribeagu

Un strop de industrial în bucătărie

În bucătărie, am folosit un corp de depozitare cu cadre metalice și polițe din lemn, pe un suport de tapet cu vegetație, ca să oferim o ambianță veselă, optimistă. Aici, soția păstrează mirodenii și ustensile. Și masa din bucătărie are picioare metalice, iar corpurile de iluminat sunt și ele în stil industrial.

Cum faci un hol să pară mai mare

Oglinda cu ramă vintage din hol ocupă întreg peretele și creează iluzia de spațiu mai mare. Astfel, am scăpat de senzația de înghesuială la intrarea în casă.

Living shabby chic

În zona de zi, am mers pe nuanțe pastelate, care dau o notă liniștitoare: bleu deschis, crem, peretele de cărămidă aparentă cu aer vintage. Împreună cu detaliile de natură clasică (masa, corpul de iluminat, suvenirurile), ele compun un ambient shabby chic.


Leave a comment