Multe dintre plante nu fac față temperaturilor ridicate, se usucă, frunzele se apleacă și pot chiar să ducă la cedarea lor. Pentru ca grădina sau terasa să arate bine în permanență, nu trebuie să ignorăm acest efect pe care îl poate avea căldura puternică asupra florilor. Așadar o triere înainte de amenajarea și plantarea lor în grădină este binevenită. În acest mod, în lunile caniculare, grădina sau terasa va arăta mereu bine, fiind îmbietoare, cu flori vesele.
1. Vița de vie chiar are nevoie de foarte mult soare și este plantată în zonele fără pic de umbră pentru a se putea dezvolta și a rodi.
2. Rozmarinul este o plantă mediteraneană care rezistă la temperaturi scăzute, dar și la cele ridicate. Iubește lumina și soarele și este obișnuit cu un sol sărac, nisipos și chiar pietros. Din aceeași categorie fac parte cimbrul, oregano sau busuiocul grecesc.
3. Iasomia poate fi așezată la umbră, însă preferă locurile însorite și înflorește abundent la căldură moderată de 16-18 °C.
4. Cactușii sunt cunoscuți pentru temperaturile extreme la care rezistă, fără a avea nevoie de prea multă apă. Plantele suculente preferă lumina puternică, făcând față cu succes zilelor caniculare.
5. Și Crassulei sau Arborelui de jad îi place soarele și lumina. Aceasta poate fi cultivată în spații ferite de îngheț, în timpul iernii. În schimb, vara, în lunile călduroase, poate fi amplasată în parcuri și grădini, fiind deseori utilizată la realizarea diferitelor aranjamente florale.
6. Althaea rosea, adică nalba de grădină sau nalba mare înflorește și înfrumusețează grădina din luna iunie până în octombrie. Planta necesită multă lumină și soare pentru a înflori, fiind de evitat locurile umbroase. Nalba de grădină poate rezista la căldură, chiar și la secetă, dar nu suportă vântul puternic.
7. Antirrhinum majus sau Gura leului este cultivată în grădini, parcuri, jardiniere, în balcoane și terase. Planta poate fi expusă în plin soare, rezistând chiar și la temperaturi de 30 de grade.
8. Budleja, cunoscută ca Liliacul de vară are nevoie moderată de apă și de un sol bine drenat și fertil. Cea mai buna poziție de amplasare a acesteia este în plin soare.
9. Toate plantele se ghidează după soare, însă Floarea soarelui sau Helianthus annuus are cea mai complexă rotație; dimineața se rotește către est, iar seara, către vest. Floarea soarelui este una dintre florile care au neapărată nevoie de soare pentru a se dezvolta, indiferent dacă e amplasată în grădină, pe terasă sau chiar pe balcon. Practic, are nevoie de 8-10 ore de lumină pe zi pentru a face flori frumoase.
10. Dacă este așezată la lumină, Pelargonium Zonale sau binecunoscuta Mușcată , va înflori și va arăta minunat, indiferent în ce este plantată. Floarea adoră razele de soarele și lumina, însă trebuie udată zilnic.
11. Una dintre condițiile ca Pelargonium peltatum sau Mușcata curgătoare să înflorească puternic este de a așaza planta la lumină. Totuși, soarele puternic le arde, iar dacă sunt ținute în soare mai multe ore, trebuie udate zilnic.
12. Floarea de piatră sau Portulaca grandiflora este una dintre florile care are nevoie de lumină directă de la soare și iubește căldura. Plasată la umbră, planta se poate dezvolta, însă nu va înflori.
13. Panseluțele , sub denumirea lor științifică Viola tricolor, sunt, la rândul lor, flori iubitoare de lumină și de soare. Acestea sunt destul de rezistente la boli şi dăunători, motiv pentru care sunt deseori plantate în parcuri, grădini sau terase.
14. Crăițele – Tagetes patula – impresionează prin culoare și formă, în plus acestea înfloresc pe tot parcursul verii. Și ele iubesc lumina și soarele, de aceea sunt o alegere bună pentru grădină și arată minunat alături de alte flori, la fel de colorate.
15. Zinnia elegans sau Cârciumăresele preferă și ele soarele direct și căldura. Dacă sunt udate în fiecare seară, acestea vor înflori și vor îmbogăți grădina cu o multitudine de culori.