După ce a devenit mamă, arhitecta Patricia Laslau de la Home Ambiance a decis să facă o schimbare de peisaj. Așa că ea și partenerul ei și-au construit o casă la țară, la 36 kilometri de Capitală, ca să le ofere celor doi noi membri ai familiei un stil de viață cât mai aproape de natură, cu pădure, lac, câmpie și animale. Astfel a luat naștere proiectul său de suflet: o casă în stil scandinav cu mici accente boho, „ce urmărește să se integreze cât mai mult în cadrul sau natural”, spune Patricia.
Casa este în satul Izvorani, județul Ilfov, are 150 de metri pătrați și cinci camere, iar proiectul a durat 12 luni. Bugetul pentru amenajare – inclusiv finisaje, uși, vopsea lavabilă, obiecte sanitare, electrocasnice, mobilier (făcut la comandă și standard), corpuri de iluminat și obiecte de decor – a fost în jur de 50.000 euro.
Cum s-a ajuns la suma asta? Doar tapetele din camerele copiilor, marca Eijffinger , au costat 500 euro , în timp ce covorul din living de la Zara Home a fost 250 euro. Patricia a dat pe draperii și perdele puțin peste 1000 de euro. Corpurile de iluminat au jucat un rol important în amenajare, așa că nu s-a zgârcit la ele: majoritatea sunt de la ARN Store și au costat tot cam 1000 de euro. Iar mobilierul din bucătărie – făcut la comandă de către cei de la Morem Group – a costat 4000 euro.
Casă la țară modernă, în stil scandinav cu accente boho chic
Pentru că scopul era ca locuința să aibă o atmosferă caldă, nuanțele folosite sunt pe bază de galben. „Stilul casei este relaxat, pământesc, confortabil, pașnic – și o reflectare a noastră. Crearea zonei de zi în plan deschis este foarte clară și simplă și se simte foarte în acord cu energia de aici și cu modul în care ne place să trăim. Am ales sa dezvolt un spațiu senin, astfel încât paleta de culori nu este cu adevărat o alegere super conștientă – fiind mai mult o reflecție a ceea ce ne face să ne simțim calmi și ușori. Am creat intenționat o casă care să fie caldă și primitoare și care să se poată schimba cu nevoile noastre. Aceasta se simte incredibil de spațioasă și nemișcată. Stilul locuinței noastre poate fi definit ca fiind unul scandinav , în linii mari, însă am adăugat o serie de obiecte cu aer boho chic pentru a oferi unicitate spațiului”, menționează Patricia.
Cum ea a proiectat casa de la zero, atât la exterior cât și la interior, lucrurile au mers cât se poate de bine, mai ales că a fost prezentă pe șantier pentru a se asigura că lucrările avansează conform planului. Totuși, Patricia a avut parte și de provocări, cea mai mare fiind realizarea zonelor de ședere din dreptul ferestrelor. Au fost destul de dificil de construit, pentru că sunt niște „boxuri” încastrate în structură. Însă totul e bine când se termină cu bine, iar rezultatul e pe măsura eforturilor depuse. În plus, aceste spații de relaxare au devenit locurile preferate ale familiei.
Casă la țară compertimentată în funcție de soare
Casa a fost împărțită în două zone, în funcție de lumina soarelui: cea de zi conține livingul, diningul și bucătăria, iar cea de noapte – trei dormitoare și două băi.
„Pentru mine, soarele reprezintă o sursă importantă de energie și am căutat să beneficiez de acesta în funcție de ce activități desfășor în casă. Așadar, am preferat să poziționez zona de zi la est, pentru a beneficia de răsăritul soarelui, deoarece momentul meu preferat din zi este cel în care savurez cafeaua dimineață și mă încarc cu energia soarelui. Pe lângă soarele de la începutul zilei, iubesc și căldură acestuia pe care o transmite la prânz (care este puțin diferită ca intensitate și culoare)”, spune Patricia.
Astfel, bucătăria generoasă prevăzută cu o insulă pentru gătit este poziționată în așa fel încât să fie însorită aproape toată ziua, în timp ce în living se revarsă căldura și culoarea ușor roșiatică a soarelui de la apus.
Zona de zi mai găzduiește un loc de joacă pentru cei mici, aflat la înălțime , care e delimitat cu o serie de riflaje din lemn pentru siguranța lor.
Zona de zi e delimitată de cea de noapte de un zid, care e prevăzut cu niște ferestre. Aceasta este alcătuită din două băi și trei dormitoare – fiecare fiind personalizat în funcție de necesitățile membrilor familiei.
Astfel, în dormitorul matrimonial predomină nuanțe deschise și pastelate, care pun în evidență obiectul central: corpul de iluminat în formă de pasăre (luat de pe ARNstoreo), care îi sugerează Patriciei ideea de cuib. Mai mult, pentru a obține efectul luminos, a pus perdele semitransparente cu dungi de la Zara Home și draperii albe de in de la IKEA .
Dormitoarele copiilor au fost gândite în concordanță cu ce e în jur. „Cadrul natural în care ei își desfășoară zilnic activitățile (pădure, lac, lan de porumb, plantație de mure, livada etc.) am vrut să fie resimțit și la interior, motiv pentru care am optat pentru cele două tapete”, explică Patricia.
A reinterpretat obiecte din copilărie
Un punct de atracție important al case îl reprezintă câteva obiecte care îi aduc Patriciei aminte de copilărie.
„De când locuim aici, avem posibilitatea să mâncăm numai alimente bio, direct de la sursă. Gustul acestora îmi amintește de momentul în care mâncăm la bunicii mei. La ei, zona diningului era o masă mare din lemn masiv și bănci. De aceea am ales să reinterpretez acel spațiu de dining, într-o manieră adaptată la contemporan, cu mobilier de la IKEA”, precizează arhitecta.
De asemenea, bunica ei avea o colecție impresionantă de fețe de masă și mileuri din macramé, iar amintirile cele mai frumoase din copilăria Patriciei sunt din acea casă. Așadar, a ales să adauge ca element de decorațiune pe pereți două macrameuri: unul pe peretele din living (luat de la Urbanoutfitterom ) și altul pe holul de intrare (cumpărat de pe Etom ).
Tot din copilărie își aduce aminte cu drag de pălăriile de paie pe care le purta bunicul ei când mergea vara la câmp: „Pentru a retrăi amintirea și emoția aceea și acum, am ales să marchez zona livingului cu acest corp de iluminat, care pentru mine reprezintă stilizarea pălăriei bunicului” și care e luat tot de pe ARNstore.
Tips&tricks pentru amenajare de la arhitecta Patricia Laslau:
„În designul de interior, estetica este foarte importantă, dar nu este singurul lucru care trebuie luat în considerare. Ideea este să creăm un spațiu care să fie flexibil de-a lungul anilor. De exemplu, într-un spațiu de birouri trebuie să vă întrebați ce se va întâmpla dacă afacerea va crește. Sau dacă un restaurant dorește să poată deservi și ca sală pentru nunți. Totodată, trebuie să ținem cont că înțelegerea nevoilor utilizatorilor este mai importantă decât înțelegerea modei trecătoare.
Este suficient să ai bun gust că să fii un bun decorator? Deși este posibil ca oamenii cu un instinct excelent să ajungă să decoreze, acesta trebuie să fie alimentat de cunoștințe, indiferent dacă sunt legate de utilizatori sau cunoștințe tehnice (construcții de clădiri, desene tehnice de construcție, materiale și iluminat, coordonarea cu alți profesioniști în construcții etc.).
Culorile închise micșorează spațiul – acest lucru nu este complet adevărat. Ele creează o atmosferă elegantă și intimă. Desigur, trebuie să te joci cu culorile, lumina și mobilierul. Pentru a obține senzația de adâncime, folosiți vopseaua întunecată pe doi pereți și lăsați-i pe ceilalți albi sau acoperiți-i cu o nuanță mai deschisă. Pentru iluminare, asigurați-vă că partea cea mai întunecată se află lângă o fereastră sau un element luminos. Dacă doriți un tavan întunecat, păstrați pereții colorați într-o nuanță mai deschisă, și invers. Pentru a rezuma, găsiți echilibrul între lumină și întuneric și folosiți iluminarea într-un mod adecvat. Important este contrastul!
De ce să acoperi o fereastră cu o vedere frumoasă, care aduce lumina naturală atât de râvnită în casele moderne? Uneori, fereastra este în sine foarte estetică. Obișnuiește-te cu o casă luminată natural. Lumina naturală este într-adevăr mai sănătoasă și are o influență foarte bună asupra bunăstării și moralului! Pentru a compensa și a crea o atmosferă mai intimă fără a vă acoperi toate ferestrele, instalați covoare și alegeți mobilier moale și confortabil”.
Foto: Daniel Oprea