Pe lângă faptul că sunt deosebit de aspectuoase, plantele cu flori galbene pur și simplu înseninează orice tip de grădină. Albinele, fluturii şi alte insecte, importante în procesul de polenizare, sunt atrase în mod deosebit de plantele cu flori galbene, drept pentru care acestea se numără printre cele mai întâlnite și mai răspândite tipuri de flori. Fie că aceste plante au flori galbene în mod firesc, fie că această culoare se obţine uneori prin altoire, plantele de grădină cu flori galbene pot înveseli peisajul indiferent de anotimp. Floarea-soarelui, narcisele, iasomia, crizantemele, crăițele, și multe alte plante cu flori galbene nu ar trebui să lipsească dintr-o grădină scăldată de soare.
Gaillardia – Gaillardia Aristata
Gaillardia aristata este o plantă perenă deosebit de atractivă, ideală pentru grădina de vară, întrucât face flori din iunie până în octombrie. Puteți folosi Gaillardia aristata pentru a contribui la aspectul frumos al grădinii sau pentru a folosi florile în ornamente naturale în vază. Planta se cultivă și se întreține ușor, având nevoie doar de mult soare. Dacă vă place floarea-soarelui, luați în considerare și posibilitatea de a crește Gaillardia aristata, o plantă înrudită, ce face parte, ca și surata ei, din familia Asteraceae.
Gaillardia aristata mai este cunoscută sub numele de gaillardia, blanket flower, sau „fluturaș”, grație petalelor sale asemănătoare cu fluturii colorați. Planta erbacee perenă este originară din America de Nord și crește până la o înălțime între 20 și 60 cm, având o tulpină dreaptă și ramificată. Floarea are petale roșii cu vârfuri galbene, fiecare floare având un disc maroniu sau purpuriu, asemănător cu cel al florii-soarelui. Gaillardia aristata este o plantă care nu are nevoie de îngrijiri speciale, întrucât crește relativ ușor din semințe într-un mediu uscat și cald, având puțină nevoie de apă. Planta se propagă prin semințe în perioada martie-aprilie sau în septembrie.
Cele mai recomandate zone pentru a crește Gaillardia aristata sunt cele de câmpie, însă planta se dezvoltă și în alte regiuni. Preferă un sol cald și uscat, preferabil nisipos, însă are capacitatea de adaptare și în alte tipuri de sol. Pentru a se dezvolta armonios, trebuie să vă asigurați că este așezată într-un loc foarte luminos, în plin soare. Când semănați florile, așezați-le la o distanță de 20 – 40 cm unele de altele. Pentru a germina, planta are nevoie de o perioadă cuprinsă între 12 și 45 de zile. Nu este obligatoriu să îndepărtați coroana florii odată ce s-a uscat, însă acest procedeu ajută planta să înflorească din nou. Planta nu necesită atenție deosebită pe timp de iarnă, Gaillardia aristata fiind utilă în grădină nu doar datorită frumuseții ei, ci și pentru că atrage păsările, insectele și fluturii.
Pălărie mexicană – Columnifera Ratibida
O plantă perenă uimitoare, nu foarte întâlnită în Europa, originară din America de Nord. Are această denumire deoarece floarea seamănă cu un sombrero. Produce din abundență fermecătoare flori roșii și galbene, iar frunzele sunt verzi-albastre. Crește în locuri însorite și uscate. Este o plantă extrem de rezistentă la temperaturi ridicate, la secetă, dar și la cele foarte scăzute. Produce flori din aprilie până în octombrie. Florile tăiate rezistă aproximativ o săptămână. Trebuie așezată direct în soare, neavând cerințe de apă suplimentare.
Crinul făclie – Kniphofia uvaria spp.
Este o plantă ornamentală de grădină, de origine africană, cunoscută și sub numele de „lanternă” sau „floarea făcliei”, datorită aspectului ei de torță aprinsă. Kniphofia face parte din regnul Plantae, familia Asphodelaceae, incluzând în jur de 70 de specii native din Africa. Planta este apreciată în special datorită faptului că își schimbă culoarea în funcție de anotimp, de la galben la roșu, portocaliu, verde lime și chiar crem. Floarea este utilizată adesea în aranjamente sau folosită pe post de fundal în straturi perene.
Deși are origini africane, floarea făcliei este cultivată și în regiunile temperate. Înaltă și impunătoare, Kniphofia este o plantă vibrantă, intens colorată, ce imprimă un efect deosebit oricărei grădini care se respectă. Pentru un aranjament de grădină în culori tari, Kniphofia constituie una dintre cele mai potrivite alegeri. O altă modalitate inedită de a o integra în decorul grădinii este să o plantați pe un fond verde, de iarbă bogată, pentru a scoate în evidență linia verticală a florii și culorile sale vii. O calitate a Kniphofiei o reprezintă faptul că este o plantă nepretențioasă, care poate fi crescută destul de ușor, fără să aibă nevoie de udare în mod frecvent.
Multe specii de Kniphofia sunt veșnic verzi, astfel încât vă puteți bucura de această plantă pe toată durata anului. Grație inflorescenței plantei, care este foarte deasă, crinul făclie atrage păsările care vin să se hrănească cu nectar. Florile sunt mici și tubulare, în nuanțe de roșu, portocaliu, galben sau crem. Perioada de înflorire a plantei este cuprinsă între lunile iunie – septembrie, iar cea de plantare, între lunile martie – noiembrie. Planta se așează în plin soare sau într-un loc parțial umbrit.
Plantați-o într-un sol fertil, bogat în humus. Solul poate fi atât umed, cât și foarte bine uscat. Toamna, înlăturați compostul care se depune pe spicele florii și adăugați în jurul coroanei plantei un strat de mulci. Primăvara, reduceți dimensiunea plantei, astfel încât foliajul să fie unul cât mai proaspăt. Stropiți planta cu apă din când în când atât vara, cât și iarna, pentru a-i asigura un minim de umiditate. Dacă, însă, sunt ploi dese, apa trebuie drenată pentru ca planta să nu aibă de suferit. Deși este rezistent la îngheț, crinul făclie are nevoie de oarecare protecție împotriva frigului. Unele specii de Kniphofia mor iarna, însă cresc la loc la începutul verii.
Lemnul Maicii Domnului sau Iarba-Domnului – Santolina Chamaecyparissus
Iarba-Domnului este o plantă perenă care provine din zona mediteraneană, cunoscută și cu alte denumiri – alimon, lemnus, lemnul-Domnului și lemn-sfânt – făcând parte din familia Asteraceae. Datorită aspectului său aparte Iarba-Domnului este cultivată în parcuri și grădini, în ghivece și jardiniere în aer liber, dar se utilizează și sub formă de buchețele în scop decorativ.
Este cunoscută încă din Evul Mediu, când era considerată o plantă sacră, apreciată îndeosebi pentru proprietățile ei medicinale, curative. Planta crește până la aproximativ 20-60 cm și este foarte plăcut parfumată. Poate fi folosită și ca mirodenie, frunzele, mugurii și capetele florilor recoltându-se și uscându-se într-un loc bine aerisit, pentru ca mai apoi să fie păstrate în săculeți de hârtie și ferite de căldură și umiditate. Pe parcursul anului, pot fi utilizate în sertare, dulapuri și alte locuri din casă pentru alungarea insectelor, mai ales a moliilor, țânțarilor și fluturilor.
Iarba-Domnului crește mai ales în locuri necultivate, pe dealuri aride și însorite. Are tulpinele stufoase cu frunze delicate și moi, liniare, aranjate în mod regulat, cu perișori deși, în nuanțe gri-vernil cu reflexii argintii. Florile micuțe, de culoare galbenă, sunt grupate în inflorescențe sferice aranjate fiecare în vârful unei tulpini. Este considerată o plantă aromatică veșnic verde care rezistă cu ușurință și la temperaturi de 0ºC, dar și la secetă. Înflorește în lunile de vară și este polenizată de albine și alte insecte. Cele mai importante insecte care afectează Iarba-Domnului sunt afidele (păduchii de plante), în rest este mai puțin predispusă la atacul altor dăunători comparativ cu alte plante de cultură.
Floarea soarelui Maximilian – Helianthus Maximiliani
Este o plantă perenă din familia florii-soarelui, care se înmulțește prin rizomi, dar se poate înmulți și prin semințe. Formează mai multe tulpini verticale, înalte, cu o mulțime de flori galbene. Datorită faptului că este perenă, se pretează a fi plantată pe lângă gardurile din plasă pentru a vă feri de privirile indiscrete ale vecinilor. Oferă ”hrană” pentru polenizatori și alte insecte benefice într-un moment în care nicio altă plantă nu este înflorită, perioada de maximă dezvoltare fiind spre sfârșitul verii și toamna. Cerința de apă nu este mare, chiar dacă are nevoie de soare complet.
Iasomie de iarnă – Jasminum nudiflorum
Peisajul grădinilor este dezolant iarna, dar există câteva plante care îl pot înveseli. Printre acestea se numără și iasomia de iarnă (Jasminum nudiflorum), originară din China. Orice grădină ar fi norocoasă să aibă acest arbust decorativ, rezistent la ger, care, spre sfârșitul iernii, bucură toate privirile cu o minunată inflorescență în formă de steluțe ce apar treptat. Iasomia de iarnă este o tufă cu frunze căzătoare, la maturitate putând atinge o înălţime de 3 metri. Florile cu şase petale pot fi nu doar galbene, ci și albe, cu un diametru de 1 cm. Este una dintre puținele plante cu flori rezistente la îngheț, care, pe o vreme blândă, înflorește prima dată în luna decembrie și continuă să înflorească până în luna aprilie. Planta este numită și ”grozama de iarnă”, datorită ramurilor puternice.
Farmecul acestei plante de iarnă este că-și deschide florile galbene unele după altele, oferind o priveliște frumoasă pentru mult timp. Ca orice plantă cățărătoare, iasomia de iarnă necesită un suport pe care să se dezvolte: un spalier, o scară sau un alt arbust. Este deosebit de atractivă pe zidurile grădinii. Cea mai bună perioadă de plantare pentru iasomia de iarnă este primăvara, astfel încât aceasta să înflorească iarna viitoare. Deoarece florile rezistă doar un an, este recomandat să tăiați lăstari după înflorire cu aproximativ o cincime din lungimea lor. Toamna, când iasomia de iarnă își pierde frunzele, ramurile verzi salvează planta de un aspect golaș și plictisitor.
Este interesant faptul că planta se propagă, cu ușurință, prin înmugurire. În cazul în care este scoasă din pământ, își formează într-un timp scurt noi rădăcini și, mai târziu se poate despărți de planta mamă. În plus, iasomia de iarnă poate fi plantată într-un ghiveci și poate deveni rapid punctul de atracție de pe balconul sau terasa dvs. Plantele din ghivece pot fi plantate în grădină în orice perioadă a anului, mai puțin după ce a dat gerul și pământul e înghețat. Solul trebuie bine drenat, iar distanța minimă de plantare este de 1 m. Iasomia de iarnă nu are nevoie de îngrijiri speciale și, în general, se dezvoltă pe cont propriu. Prin urmare, este considerată o plantă ușor de întreținut, robustă și de lungă durată. Este bine de știut că planta nu este predispusă la boli și dăunători.
Ar trebui să fie plantată în loc semi-umbros și protejată de vântul puternic. Preferă pământul calcaros bogat în nutrienți. Nu este necesară fertilizarea. O dată la 1-3 ani se poate efectua o tăiere pentru rărirea sau modelarea ramurilor. Pentru o formă compactă e necesar să i se taie ramurile imediat după înflorire. Albinele apreciază această sursă timpurie de nectar, iar păsările își pot face cuib din ramurile sale mai groase.
Mahonia media ”Charity”
Mahonia este un arbust decorativ cu frunzis veșnic verde, ce nu crește mai înalt de 1 metru, însă are tendința să se extindă. Deci, aveți grijă unde îl plantați! Mahonia are flori galbene, multe și mărunte, plăcut parfumate, sub formă de buchețele, pline de albine și bondari în zilele însorite. Frunzele ei pot avea diverse nuanțe – de la verde crud (cele tinere) până la verde foarte închis (cele mature), dar nu va lipsi niciuneia luciul deosebit. Frunzele de la soare au tente roșiatice pe întreaga suprafață sau sunt presărate cu pete ruginii din loc în loc. Iarna, culoarea frunzelor se schimbă din nou, acestea devenind verzi-bronzate sau ruginii.
Deși Mahonia nu este o plantă pretențioasă, în primul an de viață are nevoie de udare constantă pentru dezvoltarea rădăcinilor. Nu îi place expunerea în plin soare, preferând mai degrabă semiumbră și chiar umbră, însă la umbră totală florile vor fi mai puține. Un teren bun pentru plantarea mahoniei trebuie să fie fertil, bine drenat și ușor umed. Mahonia poate fi plantată solitar, în grupuri, pe stâncării sau poate fi folosită ca și gard viu veșnic verde, de înălțime mică. Începe să înflorească încă din luna noiembrie și ține până în luna martie. Maximul de înălțime la care poate ajunge Mahonia media ”Charity” este de 3-5 metri, fiind o specie de talie medie. Rezistă la ger și temperaturi scăzute, drept pentru care face furori atunci când este plantată ca arbust decorativ în parcuri și grădini, în special iarna.
Crin Hemerocallis Stella de Oro
Este o plantă perenă atât de decorativă, încât, odată ajunsă în grădină, dorința de a avea din ce în ce mai multe soiuri, va fi de neînfrânat. Este nepretențioasă, foarte rezistentă la condițiile neprielnice, la ger și la uscăciune, la boli și la dăunători. Ca descriere generală, Hemerocallisul este o erbacee care crește formând tufe compacte, unele scunde (25-30 cm), altele de înălțime medie (45-55-65 cm), dar și înalte (70-150 cm), cu un frunziș verde crud sau intens, frunzele înguste, ușor ”căzătoare”, dând tufei un aspect de fântână arteziană. Tijele florale se înmulțesc an de an, și poartă pe ele zeci de boboci fiecare, ce se deschid zilnic.
Florile, mici ca niște clopoței – unele, altele ca niște fluturi în repaus, medii, mari, gofrate, parfumate, ondulate, simple, dar maiestuoase și zglobii, fac deliciul grădinilor rustice, urbane și pretențioase deopotrivă. În fiecare dimineață, se nasc flori noi, iar seara se retrag. De aici și numele de „Crin de o zi”. Îngrijirea se reduce la amplasarea într-un loc foarte luminat, pentru că hemerocallisul iubește nespus soarele (și se pare că și soarele pe el), dar nu se va sfii să înflorească, ceva mai târziu ce-i drept, și într-un loc semiumbros. Pământul este de preferat să fie fertil, afânat, care să permită trecerea apei și a aerului. Este o plantă rezistentă la uscăciune, care este bine să fie udată din abundență, dar nu des, și să aveți grijă ca apa să nu băltească. Altminteri rădăcina va putrezi.
Hemerocallis se pot înmulți prin divizarea tufelor. Plantarea se poate face și la sfârșitul lui martie – începutul lui aprilie, dar este de preferat să fie făcută toamna. Se pot planta individual sau în grupuri de 3-4. În grădină această plantă se simte bine în orice companie: atât cu coniferele și la poalele arborilor decorativi, pe marginea heleșteelor și lacurilor, cât și lângă fântâni, pe gazon, aproape în orice combinație doriți.
Kerria japonica
Este un arbust decorativ originar din Japonia și China, care face parte din familia Rosaceae. Arbustul este una dintre cele mai bune alegeri pentru grădină, grație rezistenței sale și a nevoilor medii de îngrijire. Planta este cunoscută și sub numele de ”trandafir domnesc” sau ”trandafir boieresc”, având formă de tufă și prezentând lăstari arcuiți cu frunze verzi, ovale și mici, zimțate pe margini. Frunzele au o culoare de un verde strălucitor și o textură crocantă. Acestea rezistă până toamna târziu, după care cad fie verzi, fie îngălbenite.
Planta înflorește de două ori pe an, în mai-iunie și august-septembrie. Florile mici, galbene și bătute sunt dispuse în vârful lăstarilor. Când arbustul este înflorit, are un aspect deosebit de frumos, care atrage toate privirile datorită ramurilor sale ușor arcuite, crescute în toate direcțiile și a florilor ca niște ciucuri mici și galbeni. Cea de-a doua înflorire este mai puțin abundentă decât prima. Iarna, crengile plantei pot avea o culoare galben-verde. Arbustul poate fi plantat într-un sol normal, în semiumbră, într-o zonă a grădinii în care beneficiază de lumină naturală filtrată. Nu este recomandat ca planta să fie crescută în plin soare, întrucât florile și lăstarii se vor usca. Pentru o creștere armonioasă, este recomandat să fie udat constat cu puțină apă, pentru a menține solul umed, fără să exagerați, însă.
Kerria japonica este o plantă perenă cu creștere rapidă, cu necesități minime de îngrijire. Planta rezistă foarte bine la frig, astfel încât nu este nevoie să-i asigurați protecție pe timp de iarnă. Kerria japonica are nevoie periodic de tundere pentru a preveni extinderea tufei. Ramurile uscate trebuie și ele să fie îndepărtate. Puteți folosi Kerria japonica ca un punct de atracție în grădina dvs., arbustul fiind ideal pentru locurile umbroase, pentru delimitarea spațiilor sau ca plantă pentru grădina de iarnă, întrucât își păstrează crengile verzi.
