Amenajare à la Hamid Nicola Katrib: mobilă premium, finisaje cu foiță de argint, artă și multă culoare

Amenajare à la Hamid Nicola Katrib: mobilă premium, finisaje cu foiță de argint, artă și multă culoare

Mobilier și accesorii de la branduri premium precum Roche Bobois, Ethan Allen sau Caracole, tablouri semnate de pictorul și designerul de interior Hamid Nicola Katrib, cel care s-a și ocupat de amenajare, și finisaje cu foiță de argint. Puse cap la cap, toate aceste elemente creează o ambianță de lux, însă una care reușește să transmită și dulceața și intimitatea specifice unui cămin.

Apartamentul are trei camere (128 metri pătrați) și se află într-un bloc nou din centrul Bucureștiului. Proprietarii, un cuplu de oameni de afaceri, și-au dorit o amenajare modernă, la polul opus față de fosta lor locuința, din care s-au mutat în 2019.

Provocarea proiectului a fost găsirea unui plan de amenajare practic și elegant, având în vedere faptul că majoritatea pereților sunt vitrați. Soluția găsită de Hamid a fost amplasarea de mici piese de mobilier cu depozitare în locuri strategice, piese care atrag atenția prin designul lor sofisticat.

La intrarea în casă a fost integrat un dulap încăpător din furnir gri, marcat de două linii finisate cu vopsea decorativă bordo. Pentru continuitatea decorului, Hamid a folosit aceleași linii bordo la corpurile de bucătărie și un blat de lucru roșu, din marmură. Peretele din dreptul frontului de lucru l-a placat cu un mozaic din sticlă Sicis . Și tot pe hol a inclus consola ediție limitată „Birds Ring”, proiectată de Hamid, care adaugă eleganță spațiului.

Livingul este inundat de lumină naturală datorită ferestrelor mari, cu vedere spre parcul din vecinătate. Pentru a accentua luminozitatea și a ascunde inconvenientul dimensiunii mici a spațiului (25 metri pătrați), designerul a proiectat o oglindă mare pe unul dintre pereți. Scoasă în evidență cu ajutorul unui cadru din aluminiu tăiat cu laser și finisat cu o folie de argint, aceasta reflectă perfect aerul distins al bucătăriei și diningului.

Cea mai mare parte a mobilierului din living este de la Roche Bobois : canapeaua Profile, masa de cafea Sismic, fotoliul Nuage 2, toate în culori vii. În completare, au fost aduse veiozele albastre de la Ethan Allen și pictura „Evoluție”, semnată de Hamid. Este o operă suprarealistă din 2018, în nuanțe de albastru, și se potrivește perfect cu mobilierul.

În zona de dining există o masă rotundă cu blat de sticlă (model Aster) și patru scaune (model Tournicoti) tapițate cu stofă bordo, una dintre nuanțele predominante ale decorului. Ambele sunt de la Roche Bobois . Piesa de rezistență este însă dulapul de bar bordo lucios, cu linii minimaliste. Împreună cu vazele colorate care îl accesorizează, acesta creează un efect teatral.

În dormitorul matrimonial, principala provocare a fost integrarea unui dulap generos. Pentru și mai mult spațiu de depozitare, Hamid a proiectat la intrarea în cameră un al doilea dressing, în forma literei „L” și i-a placat ușile cu oglinzi, pentru a-i estompa din masivitate.

Picturile designerului animă și aici spațiul, două tablouri a câte doi metri înălțime sunt amplasate în stânga și dreapta patului, în spatele noptierelor. Sunt lucrări făcute special pentru acest dormitor, cu flori de cireș pe foiță de aur. Mobilierul este cumpărat de la Caracole .

Dormitorul de oaspeți este amenajat în nuanțe de violet și albastru, în contrast cu aerul tern al lemnului de măslin din care sunt realizate noptierele și patul. O bibliotecă completează decorul, fiind lucrată la comandă după schițele designerului. Peretele cu patul este pus în valoare de un tapet multicolor, în ton cu întreaga amenajare.

În baia matrimonială, luminozitatea naturală dată de fereastra arcuită este accentuată de plăcile ceramice albe cu nuanțe de gri, ce imită marmura. O cadă de sine stătătoare, o chiuvetă ovală amplasată pe un dulap lucrat la comandă și un taburet cu tapițerie roz transformă baia într-o cameră în sine.

Tips&tricks pentru amenajare de la Hamid Nicola Katrib :

„Poziționează tablourile la nivelul ochilor, la o înălțime de 150 centimetri față de pardoseală.

Finisează peretele din dreptul frontului de lucru cu un material ușor de întreținut, dar totuși sofisticat. Mozaicul din sticlă este o alegere la numai bună.

Leagă amenajarea casei printr-un numitor comun. Acesta poate fi o culoare, un detaliu sau un material.

Într-un open-space, plachează pardoseală cu același tip de material. În felul acesta vei avea un decor unitar”.

Foto: Alexandru Ioan

Arată-ne cum e la tine acasă! Scrie-ne pe adresa de mail contact@lovedecoo și cineva din echipa noastră îți va răspunde cât de curând. Povestea acestui apartament din București ne-a fost trimisă de designerul Hamid Nicola Katrib .


Leave a comment