Copacii au atât un rol funcţional, cât şi un accentuat rol estetic, aceştia oferind o cu totul şi cu totul altă imagine de ansamblu grădinilor. Au un aspect plăcut, înfloresc şi înmuguresc primăvara creând un peisaj splendid, iar frunzele lor îngălbenite de toamnă creează un adevărat spectacol al culorilor, drept pentru care am fi în stare să plantăm toate tipurile de arbuşti și copaci. Nu suntem noi primii care vă spun lucrul acesta, dar pentru cei care încă nu au aflat, există şi specii care ar trebui evitate dintr-o largă varietate de motive de la deteriorarea solului până la faptul că atrag unele boli şi dăunători sau chiar provoacă alergii.
Alegerea copacilor potriviţi nu este o sarcină dificilă, cerând doar timp și muncă de cercetare. Din păcate, când vine vorba de amenajarea unei grădini, mulţi oameni iau în considerare numai însuşirea unui arbore de a oferi umbră și răcoare în timpul lunilor fierbinți de vară sau aspectul exotic şi inedit, iar acest lucru nu este suficient. Aşadar, ce ne propunem noi în articolul de faţă, este să vă prezentăm cele mai întâlnite specii de arbori, împreună cu defectele şi dezavantajele lor, şi chiar dacă vă plac foarte mult, să vă dăm motive reale şi întemeiate de a-i evita.
1. Plopul. Unul dintre copacii care ar trebui evitaţi în curte este cu siguranță plopul. Mulţi îl preferă altor specii pentru că este un arbore rezistent, nepretenţios, cu creştere rapidă și se întreține foarte uşor. O fi el înalt şi falnic, dar are o rădăcină superficială și moale. Trunchiul este predispus la putrezire, ceea ce îl face foarte instabil în timpul furtunilor severe. În afară de faptul că plopul este destul de fragil, acesta poate fi şi afectat de insecte și boli, ceea ce îl face şi mai expus la intemperii. Vă spun eu, că ultimul lucru pe care vi-l doriți este experienţa neplăcută de a vedea un plop căzut peste acoperiş, garaj sau maşină, după furtuna de aseară.
2. Părul decorativ. Mulţi grădinari privesc părul decorativ ca pe un copac exotic. Şi pe bună dreptate, având în vedere faptul că a fost importat cu mai mult de un secol în urmă, din China. Este foarte durabil și necesită o întreţinere minimă. Copacul a fost deosebit de popular în anii ′60, fiind plantat în primul rând în mediul urban. Motivul pentru care nu ar trebui să plantaţi acest arbore în grădină se datorează faptului că forma sa piramidală îl face foarte fragil. Coroană atinge între 9-13 metri la maturitate, iar înălțimea poate ajunge la 13-15 metri. Ramurile sale au tendința de a se rupe în timpul furtunilor sau vânturi puternice – la fel ca şi cele ale plopului.
Chiar dacă aţi fi tentaţi să credeţi că tăierea regulată a acestora ar putea rezolva problema, ei bine nu e chiar aşa. Arborele este cunoscut şi pentru producerea unor flori mici şi albe care au un miros foarte înțepător. Din fericire, există multe alte opţiuni! Cu forma sa compactă și abundența de flori de primăvară, părul decorativ a devenit repede favorit printre cultivatori, până când oamenii şi-au dat seama că este extrem de predispus la despicare și crăpare odată ajuns la maturitate. Iar florile? Au un miros destul de neplăcut.
3. Mimoza sau arborele de mătase. Ca şi plopul, arborele de mătase este cunoscut pentru lemnul său extrem de fragil. Acest arbore este cunoscut pentru că atrage fluturii albi, și în afară de faptul că este o plantă moale cu ramuri predispuse la rupere, Mimoza produce semințe mari care germinează foarte repede. Cu alte cuvinte, vă puteţi trezi cu o întreagă plantaţie de Mimoze, înainte să vă dezmeticiţi. De origine din Japonia, arborele de mătase are frunze dantelate și flori roz pufoase delicate care înfloresc mai mult vara. În general, un arbore de mătase nu va înflori decât în momentul în care va ajunge la o înălţime de aproximativ 4-5 metri. Mimoza este un arbore ornamental cu o durată scurtă de viaţă.
4. Dudul sau agudul. În timp ce unii copaci sunt cunoscuţi pentru lemnul lor moale și sistemul radicular slab, dudul este complet diferit. Motivul pentru care trebuie evitată plantarea acestui copac se datorează faptului că produce cantități impresionante de polen, acest lucru atrăgând după sine insecte și viermi de mătase. Dudul este una dintre cele mai bune alegeri, dacă doriți umbră pe durata verii, dar, în același timp, o groază de insecte vor roi în jurul casei. Rădăcinile mari, cantitatea de polen, fructele care fac mizerie, și umbra foarte deasă, care face ca iarba de dedesubt să nu crească, sunt motive reale de a evita acest arbore. Dudul are o formă frumoasă, care poate înfrumuseţa orice zonă plictisitoare, dar, pe de altă parte, frunzele sunt sursa de hrană a viermilor de mătase.
5. Arborele Chinezesc de Seu. Cunoscut sub numele de arborele Popcorn, având în vedere aspectul florilor sale, arborele chinezesc se remarcă prin frunzele sale mari, care asigură umbră, și care capătă culori luminoase la începutul toamnei. Având în vedere faptul că poate ajunge până la 9m în lățime și 12m în înălțime, rădăcinile acestui copac sunt masive. Mai mulţi specialişti în domeniu l-au categorisit ca o specie invadatoare
6. Arţarul norvegian. Acest copac este unul dintre soiurile cele mai versatile de arțar, așa că se poate adapta destul de ușor. Este cunoscut pentru că oferă umbră deasă, dar, în același timp, ucide orice altă plantă sau arbust care încearcă să se dezvolte în apropierea lui. Nu numai umbra deasă dăunează celorlalte plante prin privarea de lumina soarelui, dar şi rădăcinile fibroase, care sunt destul de „lacome”, întrucât absorb toate substanţele nutritive din sol.
7. Eucaliptul. Extractul de eucalipt este folosit într-o varietate de unguente şi tratamente în zilele noastre. Cu toate acestea, în cazul în care v-ați decis să-l plantaţi în apropierea casei, trebuie să aveţi în vedere faptul că acest arbore creşte cu o repeziciune uimitoare. În afară de acest aspect, are nevoie de o întreținere maximă. Adus din Australia și popularizat datorită capacităţii de creștere rapidă, unele soiuri de eucalipt cresc până la 3 m într-un singur an. Ramurile sale mari şi grele pot cădea brusc şi pe neaşteptate şi sunt pline de răşină. În unele zone din Australia, oamenii care preferă să campeze sunt avertizați să nu-şi monteze corturile sub copacii de eucalipt.
8. Aspenul (sau plopul tremurător american). Acesta este unul dintre tipurile cele mai durabile şi versatile de arbori pentru care puteţi opta. Ca și în alte cazuri, problema este sistemul radicular al copacului. Se poate dovedi a fi foarte „setos” de substanţe nutritive, atât de setos încât poate ajunge la o greutate de câteva tone. Imaginați-vă cum ar fi să aveţi un arbore de asemenea dimensiuni în curte. Este, într-adevăr, un arbore foarte frumos (seamănă cu mesteacănul nostru), cu coajă albă și frunze ușor vibrante şi atractive, dar rădăcinile se dovedesc a fi un coșmar. Aspenul se găseşte în climatele nordice și la altitudini mari, populând Munții Stâncoși.
9. Salcia plângătoare. Salcia plângătoare oferă nu numai eleganţă şi distincţie spaţiului în care este plantată dar, este şi nemaipomenită în crearea pe timpul verii a unui spaţiu umbros şi răcoros. Este un arbore care creşte foarte repede, ajunge şi la 20 de metri înălţime, dar are o durată de viaţă relativ scurtă, de aproximativ 30 de ani. Salcia plângătoare înfloreşte primăvara sub forma unor mâţişori verzi care apoi se vor acoperi de un puf alb, foarte deranjant.
Rădăcinile foarte puternice se întind pe o suprafaţă chiar şi de trei ori mai mare decât diametrul coroanei aşa că salcia plângătoare nu ar trebui plantată lângă conducte de apă sau fundaţii de beton pentru că acestea vor fi în pericol de distrugere. Rădăcinile sale sunt gata să absoarbă toată apa din sol. Acest lucru este deosebit de periculos, dacă aveți de gând să creşteţi şi altceva în apropierea acestui copac. Cu ramurile sale lungi, subțiri care atârnă în jos, precum pletele bălaie ale lui Rapunzel, salcia este unul dintre cei mai renumiţi copaci. Lemnul este slab şi predispus la crăpare.
10. Teiul. Teiul poate ajunge la o înălțime de aproximativ 18 m. Atrage afidele, iar seva secretată de acest copac se poate scurge peste mașini și alei răspândind o mizerie lipicioasă.
11. Plopul de Lombardia. Este un copac preferat de mulţi oameni datorită formei distinctive de coloane, a procesului de creștere rapidă (aproximativ 2m pe an), a intimităţii pe care o oferă şi a faptului că protejează casa de vânt, dar bolile cu care se poate confrunta şi rădăcinile dificil de controlat și de tăiat, nu reprezintă niciun câştig. Copacul trăiește în jur de doar 20 de ani, și sunt buni la producerea de polen.
12. Arborele de ampar. Arborele de ampar are rădăcini de suprafaţă ridicol de mari, care îşi vor face simțită prezenţa nu numai în fundaţia casei, dar şi pe gazon, piscină, foişor sau orice altă structură din apropiere. În plus, produce unele fructe ciudate, care, odată căzute, sunt destul de dificil de curăţat pentru că trebuie mai degrabă răzuite. Originar din estul Statelor Unite, creşte până la 18m înălţime, ceea ce îl face destul de umbros. Seminţele sub formă de păstăi rotunde sunt acoperite cu ţepi ascuţiţi, lucru care poate afecta lăbuţele animalelor de companie.
Impresionează prin coloritul spectaculos al frunzelor, verde în timpul primăverii și portocaliu-roșiatic de-a lungul toamnei, asemeni unei explozii de foc. Are nevoie de spațiu vast de dezvoltare, fiind un copac capabil să spargă betonul. Fructele de Liquidambar se aseamănă foarte mult cu cele de Paltin american, dar sunt spinoase. Diferența majoră între cele două este reprezentată de faptul că la Liquidambar fructele rămân la fel după ce cad semințele, pe când la paltin fructele se dezintegrează.
13. Ginkgo Biloba. Numit şi “Arborele pagodelor”, copacul de Ginkgo Biloba este folosit de mii de ani în medicina tradiţională chineză, fiind recunoscut pentru proprietăţile sale terapeutice, dar asta nu înseamnă că ar trebui plantat şi în grădină. Sunt arbori dioici, adică pe un exemplar se găsesc doar flori masculine sau feminine, deci arborii sunt fie masculini fie feminini. La acești copaci, care pot creşte şi până la 30m în înălțime, problema este de fapt că produc nişte fructe care pătează aleile sau terasele. Trebuie menţionat că acest lucru este valabil numai în cazul femelelor Ginkgo Biloba, copacii de sex masculin putând să fie cultivaţi fără nicio problemă în grădină.
Culoarea frunzelor, în formă de evantai, devine galbenă cu nuanțe extrem de atrăgătoare, fapt ce face ca în parcurile unde este cultivat, aceste frunze să fie folosite în scop ornamental. Sămânța de Ginkgo Biloba este un fel de sâmbure pietros, învelit într-o materie vegetală cărnoasă. Pulpa fructelor degajă un miros dezagreabil datorat acidului butiric prezent în compoziția sa, asemănător untului râncezit.
14. Măslinul rusesc (sau “sălcioara”). Are, fără doar şi poate, un aspect foarte distinctiv, dar este cunoscut şi ca una dintre speciile cele mai invadatoare. “Contraindicaţiile” de care trebuie să ţineţi seama sunt că uneori măslinul rusesc interferează cu plantele din jurul său, diminuându-le aportul de apă şi de substanţe nutritive, şi obligându-le în cele din urmă să dispară. În unele părţi din SUA, ca de exemplu în statul Utah, arborele a fost încadrat în categoria celor mai nocive. Odată fixat în sol, măslinul rusesc este greu de controlat şi aproape imposibil de eradicat.
Printre eforturile oamenilor de a controla concentraţiile nedorite de arbuşti s-au numărat: tăierea răsadurilor, arderea şi pulverizarea cu anumite substanţe care să inhibe creşterea. De cele mai multe ori succesul a fost limitat. Se pare totuşi că cea mai eficientă metodă este tăierea urmată de arderea butucilor. Nu ar trebui să plantaţi sub nicio formă măslinul rusesc în grădină.
15. Nucul negru. Un alt exemplu de copac care nu are ce căuta în curtea voastră. Şi asta pentru că produce toxine periculoase care ucid orice alte flori sau plante aflate în apropiere. În plus, la fel cum se întâmplă cu femela de Ginkgo Biloba, fructele arborelui de nuc negru sunt foarte dificil de curățat, odată ce au lovit solul. Originar din America de Nord, acest copac exotic introdus în ţara noastră la sfârşitul secolului al XIX-lea, este o specie de interes forestier, are un lemn foarte bun pentru tâmplărie, se băiţuieşte uşor, se usucă încet, având însuşiri tehnologice superioare. De asemenea, produce polen şi o mulţime de fructe.
Ceea ce îl face cu adevărat sinistru, este faptul că secretă toxine de inhibare a creșterii, care ucide toate plantele din apropiere, un dezastru pentru paturile de flori și grădinile de legume. Frunzele sunt lungi până la 40 cm, iar fructul este o drupă sferică cu un diametru de 3,5-5 cm verde gălbui, apoi negru. Sămânţa, care se poate colecta în septembrie-octombrie, neprelucrată, nu este comestibilă. Este un copac care creşte foarte rapid, în 6 ani atinge 7 m, la 30 ani poate atinge peste 20 m înălţime.
16. Pinul alb. Deși pinul alb nu ajunge la înălțimi amețitoare, ca alți copaci, problema cu acest copac este sensibilitatea de care dă dovadă și depunerea unor eforturi destul de mari pentru o întreținere pe termen lung. Nu este alegerea cea mai bună pentru o climă rece, deoarece pot suferi rapid leziuni ca urmare a frigului şi a îngheţului. Este sensibil la un număr mare de insecte şi boli. Mana şi rugina sunt principalele boli, cel mai periculos duşman fiind rugina umflată albă a pinului (o boala de scoarţă), de obicei fatală. Problemele cu adevărat semnificative ale pinului sunt cele cauzate de cangrenă. Cele legate de insecte includ gărgăriţa albă a pinului, gândacii de scoarţă, gândacul alb al mugurilor pinului, larvele moliei Zimmerman, viespea fierăstrău a pinului şi afidele. În anumite zone, păianjenii sunt vizitatori ocazionali. Cred că v-am convins sa-l ocoliţi!
17. Mesteacănul. Există numeroase tipuri de mesteacăn pentru care puteţi opta, toate adăugând grădinii un aspect somptuos. Problema cu mesteacănul alb este că nu poate prospera într-un climat cald și uscat și că este sensibil la un ucigaş notoriu specific acestui copac cunoscut sub numele de “sfredelitorul bronzului de mesteacăn”. Mai mult decât atât, mesteacănul alb are un sistem radicular foarte superficial, care îl face destul de instabil și de periculos, deci nu poate fi plantat oriunde.
18. Frasinul. Frasinul este cunoscut ca unul dintre cei mai durabili și mai rezistenţi copaci. Problema este că o ciupercă microspcopică cu denumirea “Chalara fraxinea”, infectează frunzele, scoarţa şi lemnul frasinului, pe care dezvoltă pete negre şi ulcere care ofilesc crengile provocându-le moartea.
19. Chiparosul Leyland. Este un tip foarte special de copac, deoarece are un rimt de creştere foarte alert şi nu necesită prea multă întreținere în general. Cu toate acestea, chiparoşii se pot dezrădăcina în timpul unor furtuni mai violente, ceea ce îi face destul de periculoşi pentru a fi crescuţi în preajma caselor. Aceşti copaci veșnic verzi sunt favorizaţi de faptul că formează dense garduri vii. Necesită întreținere constantă și tăieri succesive pentru a-i menţine sănătoşi. Centrul arborelui formează o masă de crengi uscate și ramuri care sunt considerate adevărate pericole de incendiu, deci precauţie maximă dacă vă hotărâţi să vă înfrumuseţaţi grădina cu aceste conifere.
20. Arţarul argintiu. Arţarul argintiu este, fără îndoială, unul dintre cei mai frumoşi și mai impunători copaci. Nu numai că oferă o umbră deasă în timpul verii şi creşte repede, dar este şi foarte uşor de îngrijit. Încă o dată apare problema lemnului fragil și destul de slab, în ciuda sistemului său radicular puternic (care poate sparge adesea trotuarele sau drumurile de acces). Arțarul de argint este unul dintre cei mai populari arbori, întrucât este ieftin şi ușor de plantat și întreţinut. Trebuie să știţi totuşi că rădăcinile acestui copac devin cei mai mari dușmani ai lui.
21. Arborele evodia (sau copacul de miere). Oricât de dulce ar suna, acesta este un alt copac pe care nu ar trebui să-l includeţi pe lista preferinţelor pentru curtea voastră. Acest arbore cu frunze căzătoare, cu o înălţime medie de aproximativ 21 m, are o structură de frunze foarte distinctivă. Cea mai mare problemă cu acest copac este atacul constant al gândacilor, mai ales la sfârșitul primăverii. Originar din Asia, s-a aclimatizat destul de bine şi în România, iar existenţa în zona Banatului şi în alte locuri din ţară confirmă acest lucru. Înfloreşte în partea a doua a anului, respectiv începând cu sfârşitul lunii iulie. Secreţia de nectar depăşeşte orice imaginaţie. Este singurul copac care dă peste 1900 kg nectar pe ha. Deci, feriţi-vă de albine!
Având în vedere că lista de mai sus este una destul de lungă (poate nici nu vă aşteptaţi ca atâtea specii de copaci să ridice asemenea probleme), este firesc să vă întrebaţi: “Şi totuşi ce putem planta în curte?”. O să vă lămurim imediat:
Magnolia (sau copacul nobil) – cu toate că şi aici sunt unele probleme legate de apariţia albinelor
Tuia (sau arborele vieţii)
Scoruşul de munte, din familia măceşului
Arţarul japonez
Liliacul sau liliacul indian
Cireşul sau cireşul decorativ
Salcâmul (şi aici atenţie la albine)
Prunul
Mărul decorativ
